Lemn

Riglă, creion, pile, cuțite și dălți pentru cioplit, cu tot atâtea forme și utilități diferite, topor, piatră de ascuțit, teslă, răzuitoare și lustruitoare, ciocane de sculptat, cuțitoaie, ferăstraie, rindea, menghină, dorn pentru marcarea lemnului, instrumente de măsură și, nu în ultimul rând, lemn de bună calitate.

Așa am citit noi pe Internet, că este nevoie de toate aceste scule pentru a ciopli o lingură de lemn cu motive tradiționale. Sau o ladă de zeste. O casetă de bijuterii. O cană sau un pahar, încrustate. Ploscă pentru rachiu. Cruce. Pecetar. Și câte și mai câte.

Meșterul Constantin Manoli a zâmbit și ne-a arătat un cuțit mic, un briceag cu lama scurtă: “Cu acesta lucrez de 30 de ani.”

Constantin Manoli a fost profesor de limba română, dar lucrează în arta lemnului de 53 de ani. Și-a descoperit această pasiune în timpul studenției și a început s-o practice ca pe o meserie de la vârsta de 30 de ani.

În fiecare an, își expune lucrările la festivaluri și târguri de artă populară din București, Sibiu, Oradea, Timișoara, Deva, Cluj, Galați, Pitești, Mioveni. Din păcate, nu se poate trăi din arta populară. Este o ocupație pentru timpul liber sau pentru un om ieșit din activitatea profesională.