Pe vremea când nu existau branduri, nici Internet, nici smartphone și tabletă… oamenii la țară purtau opinci.
Opincile erau o încălțăminte sezonieră, purtată mai mult în zile de sărbătoare, la horă sau la biserică. Pe timp de vară, în zilele de lucru oamenii de la țară umblau în general desculți. Opincile se confecționau în gospodărie. Oricine putea să-și argăsească o piele de porc (pentru opincile mai lejere, de vară) sau o piele de vită (pentru cele de iarnă, mai rezistente). Totuși, cum orice lucru poate fi făcut de un amator sau de un profesionist, în orice sat se găsea câte un opincar.
Opinca este o încălțăminte pe care oamenii au învățat să o facă de nevoie. Așa cum nu existau branduri, acum nici 100 de ani nu existau nici șosete. Se foloseau obiele – bucăți de material textil în care se învelea piciorul. Obielele erau legate cu șireturi pentru a rămâne fixate pe picior. Șireturile porneau de jos, de la călcâiul opincii. Aceasta avea rolul de a proteja talpa piciorului.
Nu se punea problema confortului, ergonomiei. Nu erau opincii cu perne de aer și gore-tex. Dar erau practice și utile. Românii au mers și la război încălțați în opinci.
Știm cum se face (cât de cât, așa, în teorie) pentru că am citit pe Internet sau am văzut un clip pe Nu știm toate aceste lucruri pentru că suntem noi foarte deștepți sau pentru că le-am căutat pe Internet. Le-am aflat direct din gura celui mai autentic opincar (și foarte bun povestitor). Domnul Alexandru Ilinca are un adăpost de hobbit pe DN7, cum mergi de la Vâlcea spre Sibiu, pe partea dreaptă. Scrie mare OPINCĂRIE. Dacă treci pe-acolo în drum spre Ardeal, musai să te oprești măcar o dată și să cumperi o pereche de opinci. Și să asculți povestea.